Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Jurnalul Naţional
Anul şi data apariţiei: 02.02.2011
Tematica: dezbaterea etnonimelor rom-tigan
Categoria articolului: ştiri
Autorul articolului: Aniela Nine
Titlul articolului: Rom=țigan în actele oficiale
Acces online: https://www.jurnalul.ro/stiri/observator/rom-tigan-in-actele-oficiale-566886.html



Iniţiativa legislativă a deputatului PDL Silviu Prigoană care prevede că, în actele oficiale, romii vor fi denu­miţi ţigani a primit miercuri un aviz favora­bil de la comisiile de specialitate ale Senatului, Comisia pentru drepturile omului şi Comisia pentru egalitate de şanse. Decizia a fost luată cu majoritatea voturilor senatorilor prezenţi, care au apreciat că astfel s-ar putea îndrepta „o greşeală”, având în vedere că termenul de „rom” este asociat cu România, ceea ce a condus la crearea unor confuzii legate de acţiuni pe care le-au întreprins unii membri ai acestei etnii în afara graniţelor. Singurii care s-au opus, dând un vot negativ, au fost reprezentanţii UDMR.

„Ţiganilor nu le convine această denumire, de romi, dacă le spui ţigani se simt bine. La mine, în Vâlcea, când le-am spus unora romi s-au supărat”, şi-a justificat votul liberalul Emilian Frâncu. Colegul său de partid, Puiu Haşotti, a susţinut la rândul său că nu consideră că denumirea de ţigan este jignitoare şi a spus că nu există în alte ţări din Europa vreo lege care să denumească această etnie drept romă. Preşedintele Comisiei pentru egalitatea de şanse, Olguţa Vasilescu, a exemplificat cu reprezentanţi foarte cunoscuţi ai acestei comunităţi cărora nu le este ruşine să spună că sunt ţigani, aşa cum este deputatul Mădălin Voicu sau artistul Damian Drăghici.

Cât priveşte sensul peiorativ al termenului ţigan, senatorul independent Sever Cibu a susţinut că acesta este dat de „comportamentul acestei etnii”. Senatorii au adoptat un amendament propus de Olguţa Vasilescu care prevede obli­gativitatea sancţionării conform le­gislaţiei în vigoare a atribuirii de cono­taţii jignitoare termenului de ţigan, această sarcină revenind Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Udemeristul Gyorgy Frunda a invocat tocmai acest sens peiorativ al termenului şi a amintit că, prin reglementările sale, CE a statuat dreptul fie­cărei naţiuni de a se denumi aşa cum doreşte şi că în cazul în care se va adopta acest proiect le­gislativ Ro­mâ­nia ar putea fi condamnată la CEDO. Propunerea le­gislativă pri­vind terminologia oficială utilizată pentru etnia ţiganilor va fi dezbătută de Senat în calitate de primă cameră sesizată.

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.